O singură alunecare greşită și s-a terminat

Echipa națională de schi a Norvegiei nu ar schia atât de perfect dacă nu ar exista acești oameni.

Majoritatea dintre noi nu am văzut competiții de schi decât la televizor, iar din fotoliu nu ni se pare că depun mare efort atunci când se întrec pe zăpadă. Însă motivul pentru care schiază atât de repede este datorat eroilor anonimi ai echipei de schi – cei care se ocupă de ceruirea schiurilor.
 
Beitostolen, Norvegia. Am făcut cunoștință cu Knut Nystad, șef de echipă pentru ceruirea schiurilor. Echipa sa muncește din greu în remorca personalizată – se pregătesc pentru campionatul mondial din februarie 2015. Totul trebuie testat: gradul de aderență, de alunecare și combinaţia de produse chimice care conferă cele mai bune rezultate.
 
Marile speranțe
 
Echipa sa începe pregătirile devreme. Iar testele sunt cuprinzătoare.
 
„Au un mediu de lucru dificil, călătoresc mult, au un program prelungit de lucru și se așteptă de la ei o performanță sporită“, comentează Knut.
 
Acesta continuă: „Se așteaptă ca schiorii norvegieni să domine competițiile și să aducă acasă medalii de aur. Dacă nu se întâmplă acest lucru, cum a fost la Sochi, primul lucru criticat sunt schiurile.“
 
Rezultatele maxime necesită echipe specializate
 
Câțiva dintre membrii echipei pentru ceruit schiurile sunt direct responsabili pentru sportivi. Construirea și întreținerea schiurilor, precum și testarea și ceruirea acestora înainte de competiții. Responsabilul pentru aderență trebuie să găsească produsele potrivite – ceruri de bază, noi mixturi, metode sau straturi superioare – ca să asigure aderența necesară a schiurilor. Însă acestea trebuie să și alunece, iar responsabilul pentru alunecare răspunde de asta. Este o sarcină importantă, așa că lucrează alături de un asistent, pentru a găsi cele mai bune metode, glisiere, pudre și mixturi.
 
Pentru a înregistra rezultate bune, echipa depinde enorm de parteneri buni și materiale bune. Pregătirea și curățarea a două sute de perechi de schiuri de mai multe ori în timpul unui sezon implică producerea multor deșeuri, dacă nu s-au implementat cele mai bune soluții. Cu ajutorul lavetelor de curățare care nu lasă scame, șervețelelor umede și prosoapelor de hârtie din dozatoarele montate în stațiile de lucru, munca devine mult mai eficientă. Nu uitați să evitați vărsarea substanțelor chimice și să păstrați spațiul de lucru igienic, chiar și în cele mai stresante perioade.
 
Dar să ne întoarcem la Nystad: Responsabilitatea sa este de a organiza echipa, asigurându-se că aceasta dispune de cele mai bune condiții pentru a atinge succesul.
 
Indiferent de rezultat – câștigăm și pierdem împreună.
 
Remorca pentru ceruirea schiurilor a Federației norvegiene de schi este echipată cu multe produse Tork, inclusiv șervețele umede Tork. Având în vedere că remorca pentru ceruirea schiurilor nu are sursă de apă proprie, muncitorii folosesc șervețelele umede Tork Hand Cleaning Wet Wipes pentru a se spăla și curăța pe mâini, fapt ce le ușurează ziua de muncă. 

Cu ajutorul lavetelor de curățare care nu lasă scame, șervețelelor umede și prosoapelor de hârtie din dozatoarele montate în stațiile de lucru, munca devine mult mai eficientă.

Knut Nystad

Tehnician șef ceruire schiuri pentru echipa națională de schi fond a Norvegiei